Doleanţă de la Suveranul Pontif. Papa Fracisc merge în Bolivia unde va mesteca frunze de coca
Papa Francisc intenţionează să mestece frunze de coca în timpul vizitei pe care o va efectua în Bolivia luna viitoare, a dezvăluit un ministru din guvernul acestei ţări andine, într-o emisiune ce a fost difuzată duminică de postul public de televiziune bolivian, informează Reuters.
Aflată la altitudinea de 3.650 de metri, La Paz este cea mai "înaltă" capitală administrativă din lume şi, timp de secole, localnicii au mestecat frunze de coca pentru a combate efectele neplăcute pe care înălţimile extreme pot să le aibă asupra organismului uman.
Deşi reprezintă ingredientul-cheie pentru obţinerea cocainei, frunzele neprocesate ale acestei plante pot fi consumate în mod legal şi sunt în continuare mestecate pe scară largă în Bolivia şi în alte ţări andine. Mulţi amerindieni, inclusiv preşedintele bolivian Evo Morales, se pronunţă în favoarea consumului de frunze de coca, pe care o consideră o plantă sacră.
"Îi vom oferi papei Francisc ceai din coca sau ceva de acest tip contra efectelor altitudinii", a declarat Marko Machicao, ministrul Culturii din Bolivia, în acel interviu.
"El a cerut în mod expres să mestece frunze de coca, aşadar îl vom aştepta pe Sfântul Părinte cu o frunză sacră de coca", a adăugat el.
În cea de-a doua serie de vizite oficiale pe care le va efectua în America Latină după desemnarea sa în fruntea Bisericii catolice, în 2013, papa Francisc va vizita Ecuador, Bolivia şi Paraguay, între 6 şi 12 iulie, scrie Descoperă.ro.