Doliu în fotbalul mondial. Renumitul antrenor sârb Radomir Antic a decedat
Doliu în fotbalul mondial. Renumitul antrenor sârb Radomir Antic a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani, după o lungă luptă cu o boală gravă. Anunţul a fost făcut de Atletico, clubul din capitala Spaniei la care Antic a activat între 1995 şi 2000.
Sârbul este singurul antrenor din istorie care le-a pregătit pe Real Madrid, Atletico şi FC Barcelona, dar a obţinut cele mai bune rezultate cu "Los Colchoneros", cucerind titlul şi Cupa Spaniei în sezonul 1995-1996.
În cariera sa managerială, Radomir Antic a mai antrenat formaţiile Real Zaragoza, Real Oviedo, Celta Vigo şi două echipe din China, iar între 2008 şi 2010 a fost selecţionerul echipei naţionale a Serbiei, pe care a calificat-o la Cupa Mondială din Africa de Sud.
De-a lungul carierei, Antic i-a antrenat pe fotbaliştii români Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuş şi Daniel Prodan.
Ca jucător, Radomir Antic a evoluat la Partizan Belgrad, Fenerbahce Istanbul, Real Zaragoza şi Luton Town.