Doliu în lumea artei! Actorul, regizorul şi scenaristul Dumitru Fusu s-a stins din viaţă
Actorul, regizorul şi scenaristul Dumitru Fusu s-a stins din viaţă într-un spital din Chişinău. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către fiul său, actorul Mihai Fusu.
El a precizat că, în urmă cu două săptămâni, artistul a suferit un alt infarct, după care şi-a revenit şi a fost externat din spital. Astăzi, însă, medicii nu l-au mai putut salva. Starea de sănătate a artistului s-a agravat în 2005, atunci când a suferit un atac cerebral.
Solicitat de Publika TV, ministrul Culturii, Monica Babuc, a declarat că ministerul va acorda familiei regretatului actor şi regizor ajutorul necesar pentru ceremonia funerară.
"O pierdere inestimabilă pentru cultura noastră naţională. Dumitru Fusu a fost un actor de excepţie şi un regizor prin excelenţă. Modul în care îşi exercita meseria era egal cu viaţa pe care o trăia. Vom lua legătura în cel mai apropiat timp cu familia şi vom veni cu tot ce putem în ajutor în aceste clipe tragice", a declarat Monica Babuc.
Colegii de breaslă regretă pierderea şi spun că l-au pierdut pe cel care a înfiinţat un nou gen de teatru în Moldova, „Teatrul unui singur actor”.
"Primul actor universal pe care l-a avut şi-l are Republica Moldova, fiindcă el va rămâne. Şi-a făcut teatrul pe care îl vedea el altfel. Dumitru Fusu era în scenă şi în viaţă exact. În viaţă nu-l interesa nimic. Îl interesa numai teatrul, arta pictura, muzica, film. Un total artist care, de fapt, ar trebui să fie un exemplu pentru noi", a spus preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, Sandu Grecu.
Dumitru Fusu s-a născut pe 29 Martie 1938, în satul Parcova, raionul Edineţ. A jucat pe scena Teatrului Luceafărul pe care l-a fondat, alături de alţi colegi de breaslă, şi este cel care a pus bazele "Teatrului unui singur actor". Dumitru Fusu a fost şi profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice "Gavriil Muzicescu" din Chişinău.