Doliu în lumea literară! A murit poetul Dumitru Matcovschi
(UPDATE 00.18) Scriitorul Ion Hadârcă: Este un final trist al acestei zile. Este chiar o pierdere dintre cele mai grele pentru toată cultura noastră. Merita o viaţă mai tihnită, dar se vede că aşa e dat omului. Ne vom simţi datori pentru că nu i-am păstrat suflarea. A fost un exemplu al mişcării de eliberare naţională, un lider adevărat. Este la temelia unei alte arte ziaristice, a fost mereu cu un pas înainte. Îşi dorea un cuib mai aproape de pământ, am discutat acest subiect cu autorităţile, însă din păcate nu s-a acordat atenţie. Îşi dorea libertate, ca acest pământ să nu depindă de cei care nu au nimic cu valorile noastre. A lăsat o moştenire care valoarează cât un tezaur.
(UPDATE 00.13) Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu: Este o pierdere foarte grea, de-a dreptul irecuperabilă, pentru literatura noastră. Dumitru Matcovschi este un nume de referinţă, o figură emblematică a mişcării de eliberare naţională. Va rămâne ca simbol de curaj, al celor mai înalte valori. Am avut cele mai bune relaţii, am comunicat până în ultimele zile. Am apreciat fermitatea şi caracterul integru. Am avut relaţii de amiciţie. Era reconfortant să ştiu că ai în preajmă un asemenea om. Era un om şi un artist şi se implica până la ultima lui fibră. Suferea mult pentru ceea ce se întâmpla în societatea noastră, dar şi pentru că literatura era marginalizată. Era nevoit să locuiască într-un apartament la etajul 9, unde se simţea destul de prost. Viaţa privată putea fi una mai bună.
Poetul moldovean Dumitru Matcovschi a decedat în această seară într-un spital privat din Capitală. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu. Decesul lui Dumitru Matcovschi a fost înregistrat la ora 23:20.
Dumitru Matcovschi a fost internat recent în spital, pentru a-i fi extirpată o tumoare cerebrală.
Poetul Dumitru Matcovschi avea 73 de ani. Acum două decenii, el a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a fost în comă o lungă perioadă şi a suportat mai multe operaţii.
Dumitru Matcovschi este poetul care a fost ales drept membru titular al Academiei de Științe a Moldovei şi a debutat în 1963 prin placheta de versuri "Maci în rouă". În 1969 apare volumul de versuri "Descântece de alb și negru", care, imediat după apariție, este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv. Cartea, în varianta inițială, nu a mai văzut lumina tiparului. Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză şi piese de teatru. Multe dintre versurile sale au fost puse pe note muzicale.
În anul 2011, preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul Meritul Cultural, categoria literatură.
Dumitru Matcovschi s-a născut pe 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Rașcov, din fostul județ Soroca.