DOLIU în politica din Moldova. Fostul deputat Vadim Mişin a murit
Fostul deputat al PCRM, lider al Partidului "Renaştere", Vadim Mişin a murit astăzi, 18 octombrie 2016, la vârsta de 71 de ani.
Potrivit surselor, Mişin ar fi decedat din cauza problemelor de inimă.
Săptămâna trecută fostul deputat ar fi suportat două atacuri de cord.
Corpul neînsufleţit va fi depus joi, 20 octombrie, la Casa Armatei, unde toţi doritorii îşi vor putea lua rămas bun.
Vadim Mişin va fi înmormântat la cimitirul Doina din Capitală.
PUBLIKA.MD aminteşte că Vadim Mişin a fost membru al Partidului Comuniştilor în anii '90, iar din 1998 a fost deputat în Parlament.
Doi ani mai târziu a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului, deţinând această funcţie până în 2005.
La 9 iunie 2012 a plecat din PCRM declarând că va rămâne în Parlamentul Republicii Moldova ca deputat independent.
Mişin a fost general-maior de poliţie şi deţinea "Ordinul Republicii", precum şi funcţia de preşedinte al Uniunii Ofiţerilor din Moldova.
- Vadim Mișin, condus pe ultimul drum. Unde va avea loc ceremonia funerară
- Fostul deputat Vadim Mişin, petrecut pe ultimul drum cu onoruri militare şi braţe de flori
- Vlad Filat a rămas fără mandatul de deputat. Cine îi va lua locul în Parlament
- Vadim Cemîrtan a înscris un gol şi a dat și o pasă decisivă în partida Bunyodkor Taşkent - Al-Ain
- DOLIU în Parlamentul Republicii Moldova. A murit deputatul Irina Mizdrenco