Zi tristă pentru Poliția Națională. S-a stins din viață un fost șef al Inspectoratului din Căușeni. Este vorba despre Vitalie Arnăutu, în vârstă de 47 de ani. Acesta a activat în echipa poliției peste 25 de ani și a deținut mai multe funcții în cadrul Inspectoratului de Poliție din Căușeni.
Poliția a venit cu un mesaj de condoleanțe.
"Un polițist devotat, model pentru miile de subalterni, cărora le-a pus bazele activității polițienești.
Drum lin printre îngeri, domnule comisar-șef.
În aceste momente grele, întreaga echipă a Poliției Naționale este alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe", este mesajul Poliției Naționale.