Domeniul IT, un catalizator pentru creşterea economiei naţionale
Dezvoltarea sectorului IT ar putea fi cheia pentru atragerea investiţiilor străine, creşterea exporturilor din alte domenii ale economiei, precum şi pentru păstrarea specialiştilor în ţară. De această părere sunt mai mulţi experţi care spun că domeniul este un catalizator de creştere a economiei naţionale.
"Dacă acum câţiva ani în urmă probabil că nici nu prea aveam companii din domeniul respectiv, acum avem şi avem atât companii străine care îşi dezvoltă businessul în Republica Moldova. Industria are şi nişte planuri foarte ambiţioase, să crească volumul exporturilor de exemplu de la 300 de milioane de dolari la 500 de milioane de dolari", ne explică directorul unei companii de consultanţă juritică, Roger Gladei.
Autorităţile îşi propun să consolideze competitivitatea sectorului prin crearea unui centru de excelenţă pentru instruirea specialiştilor IT.
"Acest centru va fi deschis pentru profesioniştii de toate vârstele, nu doar cei care absolvesc azi. Să avem specialişti competitivi care să lucreze de acasă, în condiţii facile şi să producă valoare adăugată", este de părere viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitalie Tarlev.
Şi studenţii care au optat pentru tehnologii informaţionale sunt convinşi că vor avea un loc de muncă bine plătit.
"Consider că sunt într-un fel avantajat pentru că am aplicat pentru acest domeniu. Mulţi tineri pot lucra pentru companii internaţionale de la ei de acasă", ne spune student al UTM, Daniel Macrinici.
Experţii consideră că metodele folosite pentru dezvoltarea domeniului Tehnologiilor Informaţionale pot fi aplicate şi în alte sectoare ale economiei.