Dominika Cibulkova a luat trofeul în finala turneului WTA de la Stanford
La Stanford s-a jucat finala turneului Bank of West Classic, iar Dominika Cibulkova a fost cea care a plecat cu trofeul acasă. Jucătoarea din Slovacia s-a impus în faţa favoritei cu numărul unu a competiţiei, Agniezska Radwanska cu 3-6, 6-4, 6-4. Acesta este doar al treilea trofeu la individual al Dominikăi.
Cibulkova a avut nevoie de două ore şi jumătate pentru a reuşi cea mai importantă victorie a carierei. Tenismena din Slovacia a început slab finala de la Stanford, disputată împotriva polonezei, Agniezska Radwanska şi a cedat primul set cu 3-6. Cibulkova a revenit în forţă şi a câştigat setul secund cu 6-4, scor cu care s-a impus şi în decisiv.
Aceasta a fost prima victorie a lui Cibulkova în faţa lui Radwanska, care a învins-o până acum de patru ori pe slovacă. Totodată, Cibulkova şi-a luat revanşa în faţa tenismenei din Polonia, după finala de la Sidney, pierdută cu 0-6 0-6.
"Diferenţa dintre meciul de la Sidney şi cel de astăzi a fost faptul că am reuşit primul break. După aceasta, m-am uitat la antrenorul meu şi m-am gândit: "Iată-ne! Sunt aici şi totul va fi bine", a declarat Cibulkova.
Acesta este doar al treilea titlu la individual din cariera Dominicăi Cibulkova, după cel cucerit la Moscova, în 2011, şi cel de la Carlsbad, de anul trecut.