Domnica Cemortan se ascunde de presă. Ce spun rudele şi profesorii despre moldoveanca "cu căpitanul" navei Costa Concordia
Domnica Cemortan se ascunde de presă. Asta după ce mai multe publicaţii italiene au scris că moldoveanca ar fi fost surprinsă în compania căpitanului navei Costa Concordia, în momentul naufragiului vasului. Nici rudele apropiate nu ştiu unde ar putea fi tânăra.
Domnica Cemortan este originară din Cojuşna, Străşeni. Potrivit informaţiilor, tânăra ar locui într-un apartament al unui bloc din sat. Doar că fata nu a fost de găsit, iar în apartamentul acesteia locuieşte o mătuşă de-a ei. Femeia spune că, ultima dată, Domnica ar fi fost acasă la începutul lunii.
"Ultima dată a fost în vizită de ziua ei, pe 7 ianuarie", a spus mătuşa Domnicăi.
Mătuşa fetei ne-a mai spus că Domnica este căsătorită şi are un copil de un an. Femeia nu a auzit ca nepoata ei să fi muncit pe vreo navă de croazieră. Oamenii din sat nu prea ştiu cine este Domnica Cemortan, dar profesorii liceului din localitate au putut să ne spună mai multe.
"Şi-a făcut studiile în clasele primare, respectiv în clasa a 5, la cererea părinţilor, a fost transferată în altă instituţie. Într-o instituţie cu profil în domeniul artelor", a menţionat directorul adjunct al liceului din Cojuşna, Daniela Donoagă.
Presa internaţională scrie că Domnica Cemortan s-ar fi aflat ilegal pe vasul de croazieră, care a eşuat pe 13 ianuarie în Marea Mediterană. Mai mult ca atât, jurnaliştii italieni presupun că la cină, căpitanul navei ar fi încercat să o impresioneze pe tânăra din Moldova şi nu a observat că nava s-a îndreptat către o zonă periculoasă, fapt care ar fi dus la ciocnirea de stâncă.