Domnica Manole, întrebată în Parlament dacă merită să fie judecător la Curtea Constituţională. Ce a răspuns candidatul (VIDEO)
Candidaţii la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale din partea Parlamentului Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan au venit în plenul Legislativului, unde au fost luaţi la întrebări de către parlamentari.
Andrian Candu (PDM): Aţi eşuat la Guvern, la Parlament, aţi fost exclusă de la CSM. Meritaţi sau nu să fiţi judecător la Curtea Constituţională?
Domnica Manole (candidat): Probabil nu sunteţi bine informat, am participat la CSM, faptul că au decis este alegerea lor, este un exerciţiu democratic. Eu merit, am fost 3 ani pe baricade în Republica Moldova.
Andrian Candu (PDM): Deci meritaţi pentru că aţi protestat cu PPDA.
Democratul Pavel Filip a întrebat - Ce limbă vorbesc candidaţii. Candidatul Vladimir Ţurcan a spus că vorbeşte "limba moldovenească, pe care am învăţat de la mama şi tata". Totodată, Ţurcan a spus că este o întrebare cu subtext politic.
Domnica Manole a refuzat să răspundă la această întrebare. În ajutor i-a sărit socialistul Batrîncea, care a spus că cei doi candidaţi nu sunt obligaţi să răspundă la întrebări, deoarece nu au fost aleşi prin concurs.