Curtea Constituţională examinează astăzi în fond anularea mandatului de judecător a Domnicăi Manole. Sesizarea a fost depusă vineri de către deputaţii PAS, Sergiu Litvinenco şi Dinu Plângău.
Înainte de începutul şedinţei reprezentantul Parlamentului, Lilian Enciu, a cerut recuzarea judecătorului Domnica Manole, pe motiv că este în conflict de interese şi are legătură directă cu sesizările depuse. Cererea a fost însă respinsă de către ceilalţi judecători a CC. Astfel, Manole va participa la examinarea cauzei.
PUBLIKA.MD amintește că, vineri, 23 aprilie, deputații PSRM și Partidului Șor au anulat hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la CC. Totodată, printr-o altă hotărâre, Parlamentul l-a numit pe Boris Lupașco în funcția de magistrat la Curtea Constituțională.
Astăzi Boris Lupaşcu a renunţat la funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Acesta a semnat o scrisoare adresată Parlamentului și Curții Constituționale prin care solicită anularea deciziei prin care a fost numit magistrat.