Donald Trump a fost dat în judecată de nepoata sa Mary Trump
Președintele american Donald Trump a fost dat în judecată de una dintre nepoatele sale. Mary Trump îl acuză pe el şi pe alţi membri ai familiei sale că au înşelat-o cu zeci de milioane de dolari dintr-o moştenire, scrie Agerpres.
În plângerea penală se regăsesc şi unele dintre alegaţiile din recenta ei carte autobiografică ''Too Much and Never Enough: How My Family Created the World's Most Dangerous Man.'' (Prea mult şi niciodată îndeajuns: Cum l-a creat familia mea pe cel mai periculos om din lume).
Descriindu-l pe Donald Trump drept produsul unei familii "toxice", Mary Trump îl acuză pe actualul preşedinte şi pe alţi pârâţi din plângerea ei că au încercat să o păgubească financiar prin manevrele de preluare a imperiului imobiliar al bunicului ei Fred Trump, tatăl lui Donald Trump, decedat în anul 1999.
''Frauda nu era doar o afacere de familie - era un mod de viaţă'', susţine Mary Trump. Într-o declaraţie oferită de avocatul ei, Mary Trump spune că cei pe care i-a acţionat în judecată ''m-au trădat prin colaborarea lor în secret pentru a fura de la mine, spunând minciună după minciună despre valoarea a ceea ce am moştenit şi prin a mă păcăli să renunţ la tot pentru o fracţiune din valoarea justă'' a moştenirii.
Aceştia şi avocaţii lor nu au reacţionat deocamdată după anunţul lui Mary Trump privind iniţierea unui proces.