Donald Trump a promis să scoată Statele Unite din Acordul Climatic de la Paris
Donald Trump, viitorul preşedinte al Statelor Unite a declarat că nu crede în schimbările climatice realizate de om şi a promis să "anuleze" Acordul climatic de la Paris, pe care îl consideră rău pentru afecerile americane, potrivit publicaţiei Quartz.
Sute de membri ai Academiei Naţionale de Ştiinţe au semnat o scrisoare deschisă adresată candidatului republican la alegrile prezidenţiale (Donald Trump), susţinând că decizia de a retrage Statele Unite din acord implică consecinţe severe şi pe termen lung pentru viitorul vieţii umane pe Pământ, notează mediafax.ro.
La nivel mondial, Statele Unite sunt al doilea cel mai mare producător de gaze cu efect de seră, după China.
Trump nu poate anula acordul, dar poate genera efecte în rândul celor 193 de ţări participante dacă retrage Statele Unite din înţelegerea de la Paris.
Decizia ar pune sub semnul îndoielii planul COP 21 de a reduce din emisia gazelor cu efect de seră.
Principala obiecţie a lui Trump vizează controlul birocraţilor străini asupra cantităţii de energie pe care o utilizează SUA. Obiecţia acestuia nu este, însă, întemeiată, potrivit negociatorului american Todd Stern, care a explicat că nici o ţară nu dictează alteia planul de emisii.
Donald Trump are la dispoziţie trei modalităţi prin care îşi poate pune în aplicare ideea. În primul rând, Trump poate retrage formal Statele Unite din acord în decursul unui an după intrarea în vigoare a înţelegerii, prin abandonarea tratatului climatic din 1992. Acest lucru nu necesită acordul Congresului.
A doua opţiune este reprezentată de amânarea până la finalul primului semestru al mandatului, apoi scoaterea Statelor Unite din acord în baza unei clauze existente.
După ce s-au alăturat tratatului de la Paris, ţările trebuie să aştepte cel puţin trei ani înainte să declanşeze perioada de retragere de un an, urmată de un alt an de aşteptare.
Ultimul şi cel mai probabil scenariu implică lipsa impunerii unor reguli sau a unor măsuri necesare pentru a reduce nivelul poluării în Statele Unite.
Trump a declarat că el ar elimina Agenţia de Protecţie a Mediului Înconjurător din Statele Unite, agenţia responsabilă cu reglementările în ceea ce priveşte poluarea şi gazele cu efect de seră.
- Cine l-au votat pe Donald Trump: Bătrâni, femei conservatoare şi cei cu studii liceale
- Alegeri SUA: Când urmează Donald Trump să fie investit oficial în funcția de președinte
- ALEGERI SUA: Hillary Clinton a fost învinsă, dar este pe primul loc la votul popular
- Barack Obama l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegeri şi l-a invitat la Casa Albă