Donald Trump ar fi dispus să semneze Acordul de la Paris privind schimbările climatice, dar cu o condiţie
foto: cnn.com
Preşedintele american, Donald Trump ar fi dispus să semneze Acordul de la Paris privind schimbările climatice, numai dacă include modificări importante, potrivit extraselor dintr-un interviu care urmează să fie difuzat duminică de postul britanic de televiziune ITV, relatează AFP, scrie agerpres.ro.
În iunie 2017, Donald Trump a anunţat că Statele Unite se retrag din Acordul de la Paris, considerându-l un "acord prost" pentru economia americană, decizie dezaprobată la nivel global.
Deşi rămâne ferm în criticile sale la adresa cordului semnat de predecesorul său Barack Obama, Donald Trump s-a arătat dispus să semneze un acord revizuit.
"Acordul de la Paris ar fi pentru noi un dezastru", a afirmat liderul de la Casa Albă.
"Dacă fac un acord bun, există întotdeauna o şansă ca să ne întoarcem", a adăugat el, descriind acordul ca "îngrozitor" şi "inechitabil" pentru Statele Unite.
Acest tratat istoric a fost semnat de 197 de naţiuni în 2015 după intense negocieri la Paris unde toate ţările şi-au luat angajamente voluntare de a-şi reduce emisiile de carbon.
"Dacă cineva spune 'reveniţi în Acordul de la Paris', va trebui să fie complet diferit, pentru că avem un acord îngrozitor", a declarat Donald Trump în cursul interviului.
"Aş putea să mă întorc? Da, m-aş întoarce. Aş vrea asta", a mai spus preşedintele american.
Donald Trump, care a lăsat deja întredeschisă uşa pentru o revenire în Acordul de la Paris în cazul unor renegocieri asupra cărora a rămas, totuşi, evaziv, a declarat la începutul lui ianuarie că Statele Unite ar putea "teoretic să revină" în acord.

- Donald Trump a ajuns la Forumul Mondial din Davos. Politica Americii nu afectează cooperarea la nivel mondial
- 1,8 milioane de imigranţi intraţi ilegal în Statele Unite ar putea primi cetăţenia americană
- Palestinienii vor rămâne fără finanţare din partea SUA dacă nu vor purta negocieri de pace cu Israelul