Donald Trump i-a cumpărat tăcerea unei actriţe de filme pentru adulţi cu 130.000 de dolari
Un avocat al preşedintelui Donald Trump a aranjat o plată de 130.000 de dolari către o fostă actriţă de filme pentru adulţi, cu o lună înainte de alegerile din 2016, ca parte a unei înţelegeri care i-ar fi interzis acesteia să discute public despre un presupus contact sexual cu Trump, potrivit Wall Street Journal.
Michael Cohen, care a fost timp de aproape un deceniu avocatul principal al lui Organizaţiei Trump, a aranjat o plată către o femeie, Stephanie Clifford, în octombrie 2016 după ce avocatul acesteia a negociat acordul de confidenţialitate cu Cohen, conform surselor citate de WSJ.
Clifford, al cărei nume de scenă este Stormy Daniels, a susţinut că acest contact cu Trump a avut loc în 2006, după un turneu de golf al celebrităţilor, organizat pe malul lacului Tahoe.
Donald Trump s-a căsătorit cu Melania Trump în 2005.
„Acestea sunt acuzaţii vechi, reciclate, care au fost publicate şi puternic dezminţite înainte de alegeri”, a transmis un oficial din Casa Albă. Oficialul a refuzat să răspundă la întrebările legate de înţelegerea semnată cu Cifford. Nu se cunoaşte nici dacă Donald Trump este conştient că femeia a fost plătită.
O altă actriţă de filme pentru adulţi, Jessica Drake, a susţinut în octombrie 2016 în cadrul unei conferinţe de presă, că Trump a sărutat-o cu forţa pe ea şi încă două femei într-un hotel, în cadrul aceluiaşi eveniment de golf din 2006.