Donald Trump nu poate fi inculpat în ancheta privind ingerinţa Rusiei în alegerile din SUA
Echipa procurorului special Robert Mueller a recunoscut că nu îl poate inculpa pe Donald Trump, indiferent ce dovezi ar putea aduna împotriva lui în ancheta privind ingerinţa Rusiei, a declarat avocatul preşedintelui, Rudy Giuliani, potrivit Jurnalul.ro.
Fostul primar al New York-ului a anunţat că echipa lui Robert Mueller, chemata să stabilească dacă a existat o complicitate între Rusia şi staff-ul de campanie al lui Donald Trump în cadrul alegerilor din 2016, a acceptat să se conformeze unui text al Departamentului de Justiţie.
Interpretarea juridică a acestui document, care nu a mai fost invocat până în prezent, este aceea că un preşedinte în exerciţiu nu poate fi inculpat. "Tot ceea ce pot face este un raport", a spus Giuliani, care s-a alăturat armatei de avocaţi a lui Trump luna trecută.
"Nu pot inculpa. Cel puţin aşa au recunoscut faţă de noi, după ce ne-am luptat ceva. Au recunoscut asta", a adăugat avocatul. Purtătorul de cuvânt al procurorului Mueller, Peter Carr, a refuzat să comenteze declaraţiile lui Giuliani.
Dacă spusele se adeveresc, în cazul dovedirii unor acte imputabile lui Trump, Mueller nu poate face altceva decat sa redacteze un raport catre Departamentul de Justiţie, de care aparţine. Totusi, raportul şi dovezile invocate pot servi ca bază pentru o eventuală destituire de către Congres.
Mai mulţi foşti membri ai echipei de campanie a lui Trump au fost deja inculpaţi în dosarul rus. Toţi colaborează cu justiţia, în afară de Robert Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, urmărit pentru complot contra SUA, spălare de bani şi declaraţii false. El urmează să fie judecat vara aceasta.