Donald Trump vrea să trimită armata la granița cu Mexicul. Care este motivul
Donald Trump vrea să trimită armata la granița cu Mexicul. Președintele american a anunțat trimiterea armatei la graniță ar constitui “un mare pas”, scrie libertatea.ro.
Anunțul liderului de la Washington a venit după ce în ultimele zile a reproşat vehement Mexicului că lasă peste 1.000 de migranţi din America Centrală să înainteze spre Statele Unite, unde mulţi dintre ei speră să ceară azil.
“Ne vom apăra graniţa cu armata noastră”, a declarat Donald Trump atacându-l din nou pe Barack Obama care “a făcut schimbări ce au dus pur şi simplu la absenţa frontierei”. Declarațiile au fost făcute în cursul unei întâlniri cu liderii ţărilor baltice.
El a vorbit în acest context și despre zidul pe care vrea să-l construiască la granița cu Mexicul. “Dacă această caravană ajunge la graniţa noastră, legile noastre sunt atât de slabe şi patetice (…) şi este ca şi cum nu am avea graniţă”, a avertizat marţi preşedintele american. “Avem nevoie de un zid care să măsoare 1.100-1.300 de kilometri” de-a lungul frontierei, a adăugat el.
- Donald Trump i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, să efectueze o vizită la Casa Albă
- Ţările baltice cer ajutorul lui Donald Trump. Vor să le apere împotriva Rusiei
- Fostul director adjunct al FBI a strâns donaţii de 500.000 de dolari pentru cheltuielile cu justiţia
- Donald Trump ameninţă să întrerupă ajutorul pentru Honduras şi alte ţări din cauza unei caravane a imigranţilor