Donald Tusk: Ucraina ar putea semna Acordul de Asociere cu UE luna aceasta!
Ucraina ar putea semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană până la sfârşitul acestei luni, după reuniunea Consiliului European, programată pentru 21 martie. Declaraţia a fost făcută de către premierul polonez, Donald Tusk. Oficialul a mai anunţat că UE va impune sancţiuni la adresa Rusiei la începutul săptămânii viitoare.
"În ceea ce priveşte sancţiunile la adresa Ucrainei, o decizie a fost deja luată. Polonia nu va accepta nicio soluţie, care ar însemna dezintegrarea teritorială a Ucrainei", a declarat Donald Tusk.
Între timp, Departamentul american de Stat a anunţat că răspunsurile Rusiei nu ajută la crearea unui mediu favorabil pentru soluţionarea pe cale diplomatică a conflictului din Ucraina.
"John Kerry a reiterat faptul că este dispus să continue discuţiile cu ministrul rus de Externe, însă anturajul trebuie să fie potrivit, iar scopul să fie acela de a proteja suveranitatea Ucrainei. Nu am văzut asta din răspunsurile pe care le-am primit din partea Moscovei", spune purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jen Psaki.
Camera Reprezentanţilor din legislativul american a adoptat o rezoluţie prin care condamnă ocupaţia peninsulei Crimeea de către trupele ruseşti.
Preşedintele Congresului american, Ed Royce spune că: "Acţiunile Rusiei nu pot trece nepedepsite. Pentru a demonstra Moscovei cât de izolată a devenit din cauza agresiunilor comise, liderii marilor puteri au reacţionat. Astăzi, Casa Reprezentanţilor se alătură acestor reacţii".
Pe de altă parte, Rusia vine cu propunerea sa pentru rezolvarea crizei din Ucraina. Potrivit ministrului de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, soluţia trebuie să fie un acord intermediat de Uniunea Europeană şi semnat de preşedintele demis al Ucrainei.
În acest context, ministrul de Externe al Fereaţiei Ruse, Serghei Lavrov a declarat: "Am pregătit o contraofertă împreună cu membrii Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Scopul acesteia este de a încadra problema ucraineană în limitele dreptului internaţional şi de a lua în considerare interesele tuturor ucrainenilor, având în vedere criza profundă din această ţară".
Ucraina se confruntă nu doar cu o criză politică, ci şi cu una economică. În acest context, Banca Mondială a anunţat că este dispusă să ofere Kievului un împrumut de trei miliarde de dolari.