Donație de echipamente medicale și medicamente, în valoare de 150.000 de dolari, pentru pacienții de la Institutul Oncologic
Institutul Oncologic a primit un nou lot de echipamente medicale și medicamente pentru pacienții cu maladii oncologice, din partea Organizației Internaționale pentru Migrație.
Potrivit Ministerului Sănătății, instituția medicală a primit monitoare de transmisie neuromusculară, aparate de ultrasonografie, pompe pentru administrarea substanțelor chimioterapice, aparate de încălzire pentru pacienți, camere implantabile pentru chimioterapie cu accesorii, alte consumabile medicale, dar și medicamente necesare pentru tratamentul persoanelor cu maladii oncologice.
Donația, în valoare totală de 150 de mii de dolari, a fost făcută în cadrul proiectului „Asistența umanitară pentru Ucraina și țările vecine”, finanțat de Guvernul SUA.
Acesta este al treilea lot de medicamente și echipamente donat Institutului Oncologic, de OIM, în scopul asigurării accesului la asistență medicală, inclusiv persoanelor refugiate din Ucraina.
La evenimen au participat secretarul de stat al Ministerului Sănățății, Ion Prisăcaru, șeful Misiunii OIM în Republica Moldova, Lars Johan Lönnback, șeful adjunct al Misiunii Ambasadei SUA la Chișinău, Laura Hruby, și lucrători medicali.