DONAŢIE DIN PARTEA SUA: Americanii au oferit un echipament de decontaminare
Salvatorii moldoveni îşi consolidează capacităţile de intervenţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a primit gratuit din partea Statelor Unite ale Americii, un echipament specializat în de-contaminare. Experţii americanii au efectuat un exerciţiu demonstrativ împreună cu salvatorii.
Ulterior, persoana este decontaminată cu o soluţie specială.
Cortul staţiei de decontaminare mai conţine duşuri şi rezervoare pentru apa radioactivă.
"Cu acest echipament şi instruire oferită în următoarele două săptămâni, personalul dumneavoastră va putea mai bine în unele dintre cele mai periculoase tipuri de situaţii de urgenţă moderne", a spus şeful adjunct al misiunilor SUA în Moldova, Martin Mcdowell.
Capacitatea staţiei permite decontaminarea a 50 de persoane pe oră. IGSU mai dispune de un echipament similar, care nu a fost utilizat până acum deoarece nu au fost înregistrate situaţii de urgenţă cu risc de contaminare radioactivă. Şeful IGSU a mulţumit SUA pentru sprijinul constant.
"În 2006, când am dat în exploatare prima unitate de pompieri şi salvatori în Republica Moldova, reconstruită cu suportul poporului american. Până la moment avem reconstruite circa zece unităţi de pompieri şi salvatori în ţară. Recent am dat în exploatare unitatea de la Cahul", a spus şeful IGSU, Mihail Harabagiu.
La eveniment a fost prezent şi ministrul de Interne, Andrei Năstase, care a venit cu un text scris pe foi.
"Pentru a evita şi mai multe emoţii vă rog să mă lăsaţi să îmi citesc un discurs", a spus ministrul de Interne, Andrei Năstase.
Costul echipamentului donat se ridică la 220 mii de dolari.