Donbaschet Donduşeni, tot mai aproape de finală
Embed:
Donbaschet Donduşeni a făcut un pas mare spre cea de-a treia finală consecutivă a campionatului naţional de baschet masculin.
În primul meci din a doua semifinală, Donduşeni a zdrobit fără drept de apel formaţia Şcolii Sportive din Tighina cu scorul de 100-39. În partida care s-a desfăşurat în capitală, cel mai bun jucător a fost Eugen Melnic de la Donbaschet, care şi-a trecut în cont 20 de puncte.
Campioana în exerciţiu mai are nevoie încă de o victorie pentru a ajunge în finală. A doua partidă va avea loc duminică la Tighina. Prima finalistă a campionatului este Gama Cahul, care a trecut în semifinală de echipa Universităţii Agrare.