Dorin Chirtoacă: 2012 a fost un an al rezultatelor vizibile. Ce spun locuitorii Capitalei
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a făcut astăzi totalurile anului care s-a scurs. Potrivit lui, 2012 a fost un an greu, dar, în acelaşi timp, unul al rezultatelor vizibile, referindu-se, în special, la reconstrucţia parcului Valea Morilor, asamblarea troleibuzelor la regia Transport electric, dar şi la reparaţia a peste 10 străzi. Locuitorii Capitalei au apreciat şi ei pozitiv activitatea primarului în acest an.
Ca şi în ultimii doi ani, primarul Capitalei a organizat conferinţa de bilanţ în ultima zi a anului. De data asta, însă, a fost mai succint, a vorbit despre realizări, eşecuri, dar a evitat să facă promisiuni şi pronosticuri pentru anul viitor.
"Peste 10 străzi reparate într-un singur an, lacul Valea Morilor care a fost readus la viaţă şi faptul că în municipiul Chişinău au început să fie asamblate troleibuze, eliminarea clorului din apă, care este o decizie istorică, rezolvarea problemei inundaţiilor la gară, continuarea programului de dotare a poliţiei, amenajarea curţilor de bloc. Toate astea s-au realizat în condiţii nu tocmai uşoare, de aceea am spus că afost un an greu", a declarat edilul.
Locuitorii Capitalei spun că, în acest an, Chişinăul arată mai bine, iar eforturile Primăriei de modernizare a oraşului sunt vizibile.