Dorin Chirtoacă a participat la ziua de naştere a Regelui Mihai I al României
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a participat la festivităţile organizate cu prilejul aniversării de 93 de ani a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, care s-au desfăşurat la Palatul Peleş, din Sinaia.
În Holul de Onoare al Castelului Peleş, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a decorat, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, o serie de personalităţi marcante ale vieţii publice, precum şi instituţii culturale de referinţă pentru societatea românească.
La ceremonia de decorare a luat parte, alături de Principesa Moştenitoare şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, după care a urmat o recepţie în Sala de Muzică.
Dorin Chirtoacă a adresat un mesaj de mulţumire Casei Regale Române, ca urmare a participăriii la festivităţile organizate cu prilejul aniversării Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.
"Familia regală a României, a facut dreptate pentru neamul românesc și pentru România. În primul rând şi în special graţie Majestăţilor Lor, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, precum şi Regele Ferdinand şi Regina Maria, după 2000 de ani de istorie şi după 300 de ani de la reuşita domnitorului Mihai Viteazul, neamul românesc a avut şansa să se regăsească într-un singur stat, cu o singură lege şi cu un singur rege", a declarat Dorin Chirtoacă.
Totodată, primarul de Chişinău a menţionat că România a devenit membru al UE şi NATO graţie implicării personale a Regelui Mihai şi i-a urat Majestăţii Sale să se facă dreptate pentru familia regală.
"Aşa cum s-au exprimat diplomaţii vremii: "cel mai brav bărbat al României, a fost o femeie - Regina Maria", la fel şi astăzi poate cel mai bun preşedinte al României, ar fi un rege - Regele Mihai, iar cea mai buna alegere a României pentru funcţia de preşedinte ar fi ca România să facă dreptate până la capăt pentru familia regală, pentru Regele Mihai, aşa cum înaintaşii săi au facut dreptate pentru România la 1918. Şi evident nu prin a participa la alegeri şi nu prin a candida, ci prin a primi înapoi ceea ce i-a fost luat abuziv de regimul comunist - calitatea de de Şef al statului", a conchis Dorin Chirtoacă.