Dorin Chirtoacă: Mihai Ghimpu mi-a propus de mai multe ori să devin preşedintele PL
Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, susţine că funcţia de preşedinte al formaţiunii din care face parte i-a fost propusă de mai multe ori, însă, de fiecare dată a refuzat oferta. Subiectul a fost discutat în cadrul unei emisiuni de la N4.
Liberalul declară că propunerile de a prelua conducerea partidului au venit chiar de la liderul acestuia, Mihai Ghimpu. "Funcţia de preşedinte a PL mi-a fost propusă de mai multe ori. Propunerile au venit din parte lui Ghimpu. De fiecare dată am zis ca nu e cazul. Nu este momentul potrivit. Mai trebuie să mai fie rezolvate alte probleme în ceea ce mă priveşte. La capitolul experienţă politică, rezultate în administraţie, maturitate politică şi multe altele, ca să vii cu încrederea în propriile puteri, să ai convingerea că vei putea schimba ceva la nivelul întregii republici. Aşa deodată, să fii pe val şi să nu poţi rezolva unele chestii, nu e bine. Ghimpu, în toţi aceşti ani, asta şi face, pregăteşte drumul ca peste ceva timp, Chirtoacă să fie preşedintele PL", a menţionat acesta.
Totodată, Dorin Chirtoacă are convingerea că Partidul Liberal are un viitor luminos. "Dacă vom munci, vom reuşi să ajungem la fiecare alegător. PL are şansa să ajungă vioara întâi într-o viitoare coaliţie. Mă refer la obţinerea unui scor care va devansa PD-ul şi PLDM-ul. Astfel ca regulile să fie propuse şi gestionate de PL. La nivel municipal, liberalii deja deţin întâietatea", a precizat acesta.
Publika.md aminteşte că, pe 12 aprilie curent, membrii grupului Hadârcă au cerut organizarea Congresului extraordinar al PL şi alegerea lui Dorin Chirtoacă în fruntea acestei formaţiuni.