Dorin Chirtoacă: Republica Moldova intră pe un drum cu sens unic, drumul spre Uniunea Europeană
Vicepreşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă consideră că odată cu parafarea Acordului de Asociere de către Republica Moldova, ţara noastră va intra pe un drum fără întoarcere, drumul spre UE. Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
“În mod normal, nimeni şi nimic nu trebuie să ne oprească din acest drum. Iar peste zece ani, în cazul în care facem totul aşa cum trebuie, ar trebui să devenim membri deplini ai Uniunii Europene”, a subliniat Chirtoacă.
Liberalul a mai spus că, Perspectiva europeană nu se oferă, perspectiva europeană se câştigă. Pentru Republica Moldova poate servi exemplu Ţărilor Baltice, Cehia, Polonia, Ungaria, dar şi România şi Bulgariei, în 2007. Toate aceste state au manifestat voinţă clară de aderare şi au parcurs etapele, până când au reuşit să obţină şi calitatea de membru.
Publika.md menţionează că astăzi, în cadrul Summitului Parteneriatului Estic desfăşurat la Vilnius, Republica Moldova a parafat alături de Georgia Acordul de Asociere cu UE.
- Chişinăul sărbătoreşte parafarea Acordului de Asociere cu luminiţe de sărbătoare şi drapele UE
- (VIDEO) Iurie Leancă s-a adresat moldovenilor în română, de la Vilnius: Moldova, azi am asigurat drumul nostru spre UE
- Băsescu, întristat că Ucraina nu a semnat Acordul de Asociere cu UE. IATĂ CE A SPUS PREŞEDINTELE ROMÂN