Dorin Chirtoacă vrea să fie numit cu "DOMNUL PRIMAR": La mine titlul este triplu
Dorin Chirtoacă le-a cerut jurnaliștilor, dar și cetățenilor să îl numească DOMNUL PRIMAR, pentru că acest titlu îl merită și l-a dobândit de trei ori. Declarația a fost făcută, în această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă.
”Multă lume nu știe cum să mi se adreseze. Fără nicio problemă, puteți să vă adresați mie cu domnul primar, pentru că nu există în adresare domnul fost primar. În știri sau când povestiți despre persoana subsemnatului utilizați fostul primar, dar când vă adresați este domnul primar. De ce? Pentru că este un tiltu și titlul se dobândește și se păstrează, o dată primar, toată viața primar, o dată președinte, toată viața președinte, o dată hoț, toată viața hoț, dar asta e despre alții. La mine titlul este triplu, pentru că am fost ales de 3 ori”, a declarat Dorin Chirtoacă.