Dorin Recean va întreprinde prima vizită în străinătate. Când şi unde pleacă premierul
Premierul Dorin Recean va efectua prima sa vizită oficială în afara ţării în România. El va pleca la Bucureşti în data de întâi martie şi va avea o întrevedere cu omologul său Nicolae Ciucă. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Agenda exactă a întrevederilor şi a subiectelor discutate va fi făcută publică ulterior. Dorin Recean a primit invitaţia la Bucureşti în ziua de 16 februarie, când omologul său român l-a felicitat pentru învestire.
La Bucureşti este aşteptată şi Maia Sandu, într-o vizită oficială efectuată joi 23 februarie, dar deocamdată Preşedinţia nu a anunţat nimic.
Iar presa de peste Prut scrie că Maia Sandu se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi cu președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu.