Doritorii de a ajunge în fotoliul de preşedinte al ţării pot depune dosarele la Comisia specială
Candidaţii pentru funcţia de şef al statului pot deja depune dosarele pentru înscriere în cursă. Comisia specială, creată de Parlament pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale, le va totaliza pe 15 noiembrie.
"Cetăţenii Republicii Moldova care întrunesc condiţiile legii, pot depune dosarul pentru a candida la funcţia de preşedinte pănă pe 15 noiembrie. Pănă atunci pot depune dosarul pentru verificare", a spus şeful Comisiei pentru alegerea preşedintelui, Tudor Deliu.
Cei care vor să ajungă în fotoliul prezidenţial, trebuie să confirme, printr-un certificat medical, că sunt într-o stare de sănătate bună. Certificatul trebuie să fie eliberat de instituţia medicală indicată de Comisia pentru alegerea preşedintelui.
Potrivit articolului 78 al Constituţiei, preşedintele ţării este ales de Parlament, prin vot secret, cu susţinerea a trei cincimi din deputaţii aleşi. Dacă niciun candidat nu obţine numărul necesar de voturi, se organizează turul doi, la care participă doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în primul tur. Dacă şi în turul doi niciun candidat nu întruneşte numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate.
În cazul că nici de data aceasta nu se reuşete alegerea şefului statului, preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data noilor alegeri parlamentare. Punctul doi al articolului 78 prevede că, la funcţia de preşedinte pot candida persoanele cu drept de vot care au 40 de ani împliniţi, au locuit sau locuiesc permanent pe teritoriul Moldovei nu mai puţin de 10 ani şi vorbesc limba de stat. Mandatul preşedintelui este de patru ani şi începe de la data depunerii jurământului.
Joi, deputaţii, cu excepţia liberalilor, au votat pentru iniţierea procedurii de alegere a şefului statului. Prima încercare este preconizată pentru 18 noiembrie.