Doritorii de a ocupa funcţia de judecător la CEDO mai au o şansă. Dosarele pot fi depuse până pe 17 iulie
Doritorii de a ocupa funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului mai au încă o şansă. Asta pentru că Guvernul Republicii Moldova a prelungit cu cinci zile termenele de depunere a dosarelor.
Astfel, solicitanţii vor putea aplic pentru această funcţie nu până pe 15 iulie 2012 cum era stabilit, ci până pe 17 iulie 2012. Decizia a fost luată după ce comisia specială creată în acest sens a făcut o solicitare, iar Ministerul Justiţiei a cerut Guvernului prelungirea termenului.
Publika.md precizează că, potrivit modificărilor, dosarul poate fi depus la sediul Ministerului Justiţiei, până la data de 17 iunie 2012. Dosarele incomplete sau cele depuse după expirarea datei limită nu se vor examina.
Prima etapă a Concursului (preselecţia) se va desfăşura după cel puţin 30 zile de la publicarea anunţului. În termen de cel mult 10 zile de la expirarea termenului de înscriere, pe pagina web a Ministerului Justiţiei va fi afişată lista finală a candidaţilor preselectaţi pentru a participa la următoarea etapă a concursului.
A doua etapă presupune proba scrisă şi interviul şi se va stabili ulterior de Comisie, despre data şi locul organizării candidaţii preselectaţi vor fi anunţaţi prin intermediul paginii web www.justice.gov.md cu cel puţin 5 zile înainte de desfăşurare.
Anunţul despre următoarea etapă a concursului va include explicarea modalităţii de desfăşurare a probei scrise, domeniile vizate de testarea scrisă, inclusiv pentru intervievarea candidaţilor preselectaţi.
- Concursul pentru funcţia de judecător la CEDO continuă: Nouă candidaţi şi-au depus dosarele. Câţi au rămas în cursă
- SCANDAL! Alexandru Tănase acuză guvernarea că vrea să trimită la CEDO judecători "comozi" şi nepregătiţi profesional
- Griţco şi Grosu vor reprezenta Moldova la CEDO, fiind aleşi de "o comisie politizată"