Dorm îmbrăcaţi cu haine groase sau nu mai merg la grădiniţă din cauza frigului
Îmbrăcaţi în trei rânduri de haine şi cu plapuma în geantă. Aşa îşi aduc părinţii copiii la grădiniţă. Asta pentru că odată cu răcirea vremii, în instituţiile preşcolare din Bălţi temperatura a scăzut sub 18 grade. Autorităţile locale spun că oraşul va primi agent termic doar atunci, când trei zile consecutiv temperatura aerului nu va depăşi opt grade Celsius.
"A scăzut temperatura şi în sală, şi aici. Să doarmă doar în pijama este rece şi punem două plapume şi apă călduţă, sticluţa", a spus Lucia Creţu, educatoare de la grădiniţa nr.19 din Bălţi. L
"Noi facem exerciţii, ori dormim îmbrăcaţi", au povestit copiii.
În aceste condiţii, tot mai mulţi copii se îmbolnăvesc şi lipsesc de la grădiniţă. Deşi sunt nemulţumiţi de această situaţie, mulţi dintre părinţi nu au altă soluţie.
"Îmbrăcăm copiii mai gros, ştrampi mai groşi, bluză, maiouri mai groase şi întărim imunitatea acasă, cu diferite vitamine, fructe", a explicat o mămică.
Autorităţile locale spun că micuţii trebuie să mai aştepte.
"Căldura urmează să fie livrată în cazul în care temperatura medie este de opt grade timp de trei zile consecutiv", a spus viceprimarul municipiului Bălţi Octavian Mahu.
Viceprimarul de Bălţi promite că peste un an, 10 instituţii preşcolare din oraş vor avea încălzire autonomă.
- Sute de copii din oraşul Floreşti nu au posibilitatea să meargă la grădiniţă VEZI DE CE
- Copii care stau mai mult la grădiniţă decât cu părinţii se dezvoltă mai greu
- Vântul suflă şi în şcolile din Bălţi: Elevii stau îmbrăcaţi la ore şi aşteaptă căldura
- Bucătăreasa unei grădiniţe prinsă în timp ce fura mâncarea copiilor VIDEO