Dornici să ne viziteze ţara! Numărul turiştilor care aleg să se odihnească în Moldova, în creştere
Numărul turiştilor care aleg să se odihnească în Moldova este în continuă creştere. În primele trei luni ale anului, proprietarii unităţilor de cazare au primit aproape 50 de mii de vizitatori, cu 11 la sută mai mulţi decât în perioadă similară din 2017, arată datele Biroului Naţional de Statistică.
Cei mai mulţi amatori de călătorii, peste 36 de mii, s-au cazat la hoteluri şi moteluri. Totodată, aproape 6500 de persoane au ales sanatoriile, iar peste 3.200 şi-au petrecut timpul în vile turistice. Pensiunile au fost preferate de peste 2 400 de turişti.
Potrivit statisticilor, mai mult de jumătate din persoanele cazate sunt străini. 28 la sută dintre cei peste 27 de mii de turişti au fost vecinii din România. Pe locul doi s-au clasat ucrainenii, iar puţin peste opt procente din turiştii străini care au preferat Moldova sunt amatorii de vacanţe din Rusia. Unităţile noastre de cazare au fost şi pe placul vizitatorilor din Statele Unite, Italia,Turcia şi Germania.
- Turcia acordă mai multe autorizații pentru transportatorii de mărfuri din Moldova
- COMERŢ MAI ACTIV CU TURCIA. Autorităţile turce vor acorda mai multe autorizaţii pentru transport
- Marian Lupu: Progresele înregistrate de Moldova trebuie să fie cunoscute la Bruxelles, pentru a construi un parteneriat credibil