Dosarul Borman: Membrii grupării criminale condusă de Oleg Pruteanu au vândut droguri şi în Rusia. Au fost traficate peste 775 de kilograme de haşiş
Membrii grupării criminale condusă de Oleg Pruteanu, alias Borman, ar fi vândut droguri în Rusia. Declarația a fost făcută de PCCOCS și Inspectoratul Național de Investigații în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lor, au fost traficate minimum 775 de kilograme de droguri de tip haşiş, în rezultatul căreia membrii organizaţiei au obţinut venit de minimum 20 de milioane de lei.
Activitatea criminală a orgnanizaţiei Borman. Este un caz care anterior a fost monitorizat prin sursele mass-media, de aceea credem că va prezenta un interes major pentru public.
O prioritate pentru Procuratură a fost investigarea grupărilor criminale nu doar pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi cu extinderea investigaţiilor infracţiunilor transnaţionale în conclucrare cu reprezentanţii organelor de drept din ţările Uniunii Europene din Federaţia Rusă. PCCOCS a finisat la sfârşitul săptămânii trecute urmărirea penală în cauza penală privind activitatea infracţională a organizaţiei criminale Borman şi cauza penala a fost dexpediată în judecată.
Au fost diferiţi jurstiţiei 6 membri ai organizaţiei criminale, alţi membri ai acestei organizaţii criminale sunt în căutare, iar investigaţia asupra acestora continuă.
Organizaţia criminală are începutul activităţii prin anii 2000, începând cu anul 2012 la indicaţia liderului acestei organizaţii, traseul de trafic a drogurilor din Spania în Federaţia Rusă a fost modificată cu excluderea din acest traseu a Republicii Moldova.
Acest fapt se datorează mai multor capturi care a avut loc pe teritoriul ţării noastre.
Membrilor activi, dar şi liderului acestuia i s-a încriminat circulaţia ilegală a drogurilor. Pe parcursul urmăririi penale au fost găsite probe suficiente care demonstrează că liderul organizaţiei criminale pe parcursul anilor 2010-2016 a organizat traficul internaţional de droguri în Rusia şi totodată vânzarea drogurilor. Au fost administrate probe care confirmă că au fost traficate minimum 775 de kilograme de droguri de tip haşiş care nu au fost reţinute de organele de drept şi care au reuşit să fie vândute pe teritoriul Rusiei.
În rezultat membrii organizaţiei au obţinut venit de minimum 20 de milioane de lei. De asemenea, au fost găsite probe care confirmă faptul că o parte din droguri care au fost traficate au fost reţinute, iar membrii organizaţiei criminaşe care au fost reţinuţi de către organele de drept din rusia au fost expediaţi pe banca acuzaţilor şi la moment vor fi judecaţi după mai multe sentinţe. Aceştia pot primi sentinţa de condamnare de la 6 la 17 ani de închsoare.
O altă infracţiune care li se încriminează grupării Borman este contrabanda cu droguri inculsiv pe teritoriul Moldovei. Li se mai încriminează contrabanda cu mijloace financiaredeosebit de mari, iar aici este vorba de minim 100 de mii de euro, bani care erau destinaţi pentru procurarea drogurilor şi anume a haşişului de pe teritoriul Spaniei.
În cadrul investigaţiilor au fost identificate bunuri infracţionale în sumă mai mare de 8 milioane de lei. Investigaţiile financiare la mentul dat continuă.
În cazul în care instanţa de judecată va stabili vinovăţia persoanelor în cauză, acestea urmează a primi pedepse cum prevede codul penal. Pentru circulaţia ilegală a drogurilor cu închisoarea de la 7 până la 15, pentru contrabandă de la 3 la 10 ani, pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani şi pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale urmează să le fie stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani", a declarat procurorul Lilian Bacalîm.
- Procurori: Gruparea lui "Borman" lucra sub acoperirea lui Caramalac
- Drogurile, o provocare printre adolescenţi. Ce îi determină să consume narcotice
- Grupare infracțională, specializată în tâlhării, jafuri, furturi de safeuri și terminale de plată, DESTRUCTURATĂ. Creierul grupării, un fost polițist (VIDEO)