Dosarul bunicului lui Vladimir Voronin a ajuns şi el la Arhiva Naţională
Bunicul comunistului Vladimir Voronin a fost anti-comunist convins. A luptat contra ideilor sovietice şi asta o dovedeşte chiar dosarul lui. Unul dintre cele 5000 în care s-a păstrat filă cu filă mărturia represiunilor din anii 1920-1950. Isidor Sârbu s-a refugiat în România din calea bolşevicilor. O spun şi istoricii care au studiat dosarul lui înainte ca acesta să fie transmis la Arhivă.
Isidor Sârbu, bunicul lui Voronin a fost judecat de patru ori între 1931 şi 1938.
În 1944, Isidor a fost nevoit să-şi părăsească soţia şi copiii, erau 10. A luat-o cu el numai pe Domnica, fata cea mică. Isodor îi spunea pe atunci Vova, lui Vladimir Voronin.
Isidor Sârbu a fost ajutat să se aşeze în România de către un alt refugiat, Nikita Smochină. Şi-a făcut o casă la 30 de kilometri de Bucureşti, în satul Brezoaiele.
Potrivit unui documentar, realizat de Realitatea TV, când românii au întors armele, Isidor Sârbu a trebuit iarăşi să fugă din calea sovieticilor. Nu şi-a revăzut soţia şi copiii niciodată. Fiica sa, Domnica, a murit acum 5 ani. Cei doi odihnesc acum în cimitirul satului Brezoaiele. Casa lor încă mai e în picioare. A fost lăsată moştenire unui cuplu de bucureşteni.
Se spune că cei 2 sunt plătiţi de către familia Voronin ca să păstreze taina fostului preşedinte moldovean. Astăzi comunistul Voronin nu-şi recunoaşte bunicul anticomunist.