Patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 26 și 41 de ani, au fost reținuți în dosarul de contrabandă cu peste 120.000 țigări, pe cursa Chișinău-Londra, din decembrie 2022. Aceștia au fost încătușați în urma perchezițiilor desfășurate la domiciliile lor din Chișinău, dar și în automobile.
Doi dintre bănuiți sunt organizatori ai schemei de contrabandă, iar alții doi sunt funcționari cu statut special la Poliția de Frontieră și la Serviciul Vamal.
După audierea bănuiților și cercetarea probelor ridicate în cadrul perchezițiilor, procurorii PCCOCS urmează să decidă asupra necesității aplicării arestului preventiv.