Dosarul escrocheriilor cu produse cerealiere: Doar un învinuit, plasat în arest preventiv. PCCOCS va contesta la Curtea de Apel Chișinău
PCCOCS a solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, plasarea în arest preventiv a șase persoane și a două persoane în arest la domiciliu în dosarul escrocheriilor cu produse cerealiere, care au prejudiciat 25 de agenți economici cu peste șapte milioane lei.
Solicitările procurorilor PCCOCS însă au fost satisfăcute parțial, așa cum doar un învinuit a fost plasat în arest preventiv. Prin urmare, procurorii vor contesta încheierile la Curtea de Apel Chișinău, pentru asigurarea eficienței investigațiilor și împiedicarea eschivării învinuiților.
Anterior, pe dosar au fost plasate în arest trei persoane, iar altele trei au statut de bănuit. De asemenea, șapte deținuți condamnați pe viață au fost au fost transferați temporar în instituția penitenciară din Chișinău, pentru investigarea faptelor acestora.
Până în prezent, în cadrul investigațiilor, au fost recunoscute în calitate de învinuiți 18 persoane implicate în scheme de escrocherie cu produse cerealiere de la gospodării țărănești și agenți economici cu activitate în domeniul agricol. Investigațiile sunt parte a dosarului anunțat de autorități săptămâna trecută, atunci când ofițerii INI, cu sprijinul angajaților „Fulger”, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 30 de percheziții în republică. Acestea au avut loc în Bălți, Chișinău, Soroca și Rezina, inclusiv în instituția penitenciară din ultima localitate.
PUBLIKA.MD amintește că schema infracțională a fost pusă în aplicare în vara și toamna lui 2021. Aceasta avea la bază trei companii din domeniul agricol, care activau coordonat pentru implementarea acesteia, iar printre organizatorii ei sunt și persoane aflate în detenție, inclusiv persoane condamnate la detenție pe viață. Două din companii erau fondate recent, iar a treia folosea o ștampilă falsificată. Organizatorii schemei contactau aceste companii, care se deplasau la agenții economici interesați, unde ridicau produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfii de la victime, companiile le vindeau altor agenți economici, fără ca să le achite marfa obținută.