Dosarul lui Andrei Crăciun, acuzat de omor, din nou pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel
Cazul lui Andrei Crăciun, condamnat în 2007 la 21 de ani de închisoare, pentru omor, este din nou în atenţia judecătorilor de la Curtea de Apel. După şase ani de închisoare, avocatul şi procurorii au cerut rejudecarea cazului.
Astfel, magistraţii urmează să decidă dacă îi vor schimba măsura de reprimare, din detenţie în arest la domiciliu. Anterior, instanţa a respins această solicitare.
Acum şase ani, Andrei Crăciun a fost condamnat pentru un omor la Durleşti, pe care spune că nu l-ar fi săvârşit. Poliţiştii nu au reuşit să găsească arma crimei. Mai mult, unul dintre judecătorii care au instrumentat cazul a avut opinie separată. În decizia sa, magistratul a indicat că Andrei Crăciun trebuie achitat din lipsă de probe. Anterior, Crăciun declara că a fost maltratat şi obligat să-şi recunoască vinovăţia, iar procurorii nu neagă faptul că inculpatul a avut parte de un proces inechitabil.
După ce Publika TV a mediatizat cazul, dosarul a intrat în vizorul mai multor jurişti, care l-au catalogat drept unul fabricat. O şedinţă de judecată, programată anterior la Curtea de Apel Chişinău, a fost amânată. Instanţa şi-a motivat decizia prin faptul că unul dintre cei trei judecători, care urmau să examineze dosarul, a participat, anterior, la şedinţele pe acest caz. La rândul său, avocatul inculpatului califica motivul invocat de magistraţi drept unul inacceptabil.