Dosarul lui Iurie Bolboceanu, anterior condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei, trimis la rejudecare (DOC)
Curtea de Apel din Chișinău a decis la 19 iunie ca dosarul fostului deputat din fracțiunea Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, să fie trimis la reexaminare în prima instanţă. Între timp, Bolboceanu va fi cercetat în stare de libertate. Publika.md a intrat în posesia deciziei instanţei de judecată.
Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei.
PUBLIKA.MD aminteşte că fostul parlamentar a fost racolat în toamna anului 2016 de Direcția de Informații a Ministerului rus al Apărării, cunoscută şi ca Serviciul de spionaj extern.
Iurie Bolboceanu trebuia să culeagă şi să livreze informații de interes național, inclusiv date privind strategii naţionale importante şi date personale ale unor înalţi funcţionari.
De asemenea, fostul deputat oferea date despre acţiunile de realizare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi despre planurile legislative ale formaţiunilor de la guvernare.
Bolboceanu a fost încătușat în luna martie, chiar în timp ce transmitea niște dosare agentului sub acoperire, ataşat al Ambasadei Rusiei la Chişinău.
Eliberarea lui Iurie Bolboceanu din închisoare are loc la doar câteva zile după ce Alianţa PSRM - ACUM a votat pentru ca Serviciul de Informaţii şi Securitate şi cel de Protecţie şi Pază de Stat să treacă în subordinea președintelui ţării, Igor Dodon, care reprezintă deschis interesele Rusiei.