Dosarul Marinei Tauber a fost transmis de urgență Curții de Apel Bălți
Solicitarea Comisiei Electorale Centrale de anulare a înregistrării candidatului Partidului ŞOR, Marina Tauber, va fi examinată de Curtea de Apel Bălţi. Asta deoarece Judecătoria Bălți a aprobat cererea avocaților Marinei Tauber privind strămutarea dosarului. Motivul invocat este pretinsa relație de rudenie între președintele Judecătoriei Bălți și contracandidatul lui Tauber, Nicolae Grigorișin.
Între timp, sute de oameni au protestat vineri în faţa Judecătoriei Bălţi. Oamenii le-au cerut magistraţilor să anuleze decizia CEC prin care se solicită excluderea Marinei Tauber din cursa electorală pentru Primăria Bălţi.
Manifestanţii au spus că o vor pe Marina Tauber la cârma oraşului Bălţi. Oamenii cred că decizia CEC este una politică, luată la comanda Preşedinţiei.
„Credeţi că va fi un primar bun? - Va fi. - Da, credem că va fi Marina. Noi suntem pentru Marina. Marina, noi suntem cu tine!”
„Pentru cine vrem, pentru acela votăm. Nu au dreptul să ne ia dreptul la vot. Bandiţii vor să facă asta.”
„Chiar dacă acei oameni au mâncat? Şi ce? Fură miliarde şi nu le găsesc, iar dacă a mâncat omul un pateu în plus, trebuie amendat şi arestat?”
„Nouă nu ne trebuie Marcoci, nouă ne trebuie doar ea, ea e o femeie, ea a făcut tare bine în Orhei şi în regiuni, o vrem doar pe ea.”
Avocaţii Marinei Tauber au cerut, de dimineaţă, amânarea şedinţei deoarece nu au reuşit să studieze materialele dosarului, care are 150 de pagini.
„Noi cerem minim trei ore pentru a face cunoştinţă cu materialul şi pregătirea părţii la acest subiect.”, a relatat Aurelian Colenco, avocat.
„Materialele sunt cunoscute, întrucât au fost dezbătute şi în cadrul şedinţei, termenul de trei ore este unul exagerat.”, a menționat Ruslan Nastas, reprezentant CEC.
Instanţa a decis să amâne şedinţa cu o oră. Nici nu a fost reluată de-a binelea, că acesta a fost contramandată din nou. Avocații Marinei Tauber au cerut recuzarea judecătorului Natalia Costaş, după ce instanţa a hotărât că poate examina cauza în lipsa dosarului administrativ. Apărarea susţine că acesta nu a fost transmis nici de poliţie, nici de Consiliul de circumscripţie Bălţi.
„Noi nu putem astăzi să examinăm această cauză deoarece noi avem întrebări la Comisia Electorală de Circumscripţie Bălţi, la Inspectoratul de Poliţie Bălţi, în legătură cu probele care au fost anexate la materialele cauzei şi care nu au fost, la timp, înmânate părţilor.”, a precizat Aurelian Colenco, avocat.
„Instanţa nu are decât să înregistreze această cerere de recuzare în programul desemnat de înregistrare a dosarelor şi, în câteva minute după înregistrare, automat, programul repartizează şi vom şti care judecător va fi.”, a declarat Natalia Costaș, judecător Judecătoria Bălți.
Într-un comunicat, Asociaţia Promo-LEX şi-a exprimat speranța că instanțele de judecată vor examina atent și detaliat acest caz, astfel încât să fie respectate drepturile electorale ale tuturor participanților la scrutin, inclusiv cel al cetățenilor de a fi informați atunci când își exprimă votul.