DOSARUL PARCĂRILOR CU PLATĂ. Cronica evenimentelor. Reacţia lui Grozavu când s-a trezit cu mascaţii la poartă
Şapte persoane au fost reţinute astăzi în dosarul parcărilor cu plată din Capitală. Printre suspecţi se numără funcţionari municipali importanţi, precum viceprimarul Nistor Grozavu, şeful Direcţiei transport, Igor Gamreţki, şi consilierul liberal Iurie Topală, care este şi şef al întreprinderii Calea Ferată din Moldova. Un alt nume sonor vizat în acest caz este cel al milionarului Alexandru Pincevschi. Acesta este bănuit că ar fi beneficiarul din umbră al afacerii dubioase.
CITEŞTE ŞI: DOSARUL PARCĂRILOR CU PLATĂ. CNA: Şapte persoane reţinute. Mai multe urmează să fie audiate
În izolatorul CNA au mai ajuns şi administratorii a trei firme de parking, precum şi un fost consilier municipal.
De dimineaţă, procurorii și ofițerii Centrului Naţional Anticorupţie au descins la primărie şi în casele bănuiţilor.
Viceprimarul Nistor Grozavu s-a trezit dimineaţă cu procurorii şi ofiţerii CNA la poartă.
"– Mergem la Primărie. Deci, o să se clarifice, cred eu. Nu am depășit nicio atribuție", a spus viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu.
La ieşirea din casă, avocatul lui Grozavu a declarat că acesta este nevinovat.
"Au ridicat telefoanele și un laptop vai de capul lui, nicio informație nu era. E o aberație, eu m-am uitat și eu în documentele care au fost înmânate din bănuiala care este, este ceva legat cu parcările, dacă vă aduceți aminte. Dânsul a fost președinte de comisie, absolut mai mult nimic nici nu el a pregătit, nici nu el a documentat, nici nu el a raportat comisiei", a spus avocatul Iurie Mărgineanu.
Percheziţii au fost efectuate şi în biroul lui Grozavu. Ulterior, viceprimarul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde a fost reţinut pentru 72 de ore.
Nistor Grozavu este acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu, pentru că a semnat acordul dintre Primăria Chişinău şi compania câştigătoare, care urma să gestioneze parcările cu plată.
Potrivit legii, pentru încheierea contractului era nevoie de aprobarea Consiliului Municipal.
Printre reţinuţi este şi fostul consilier municipal Ghenadie Ivașcenco. El a deţinut funcţia de secretar general al grupului de lucru de achiziţii publice pentru selectarea firmei responsabile de amenajarea parcărilor.
CITEŞTE ŞI: Nume sonor în dosarul parcărilor cu plată. Milionarul Alexandru Pincevschi, reţinut de CNA
În ce-l priveşte pe omul de afaceri Alexandru Pincevschi, potrivit anchetatorilor, există probe care demonstrează că acesta ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câştigător, al altor companii de parking, dar şi al unor offshoruri.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că a fost anunţat dimineaţă despre operaţiune.
"Din ce am reuşit să aflu se pune problema că acele licitaţii nu ar fi fost desfăşurate corect şi respective ar fi fost trucate. De aici o serie de acuzaţii vis-a-vis de membrii grupului de lucru care au făcut această chestie şi respective acţiunile care le desfăşoară şi acum. În cazul în care se va demonstra că într-un fel sau altul au fost trucate, evident acest lucru, persoanele urmează să fie oferite justiţiei şi respectiv anulată toată procedura", a spus primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
În ce priveşte acuzaţiile care i se aduc lui Nistor Grozavu, Chirtoacă sugerează că acesta ar fi nevinovat.
"În ceea ce îl priveşte pe domnu Grozavu, să nu avem o justiţie la televizor în locul unei acuzaţii propriu-zise, obiective. În ce măsură prezumţia de nevinovăţie va fi respectată, urmează să vedem cu toţii", a mai spus Dorin Chirtoacă.
Potrivit CNA, licitațiile privind gestionarea parcărilor au fost inițiate de către Direcția Transport în iulie 2015, iar cerințele au fost majorate nemotivat.
Participanții erau obligați să prezinte dovada de efectuare a minimum șase milioane de tranzacții de parcare în ultimii trei ani.
O altă condiție se referă la prestarea serviciilor prin intermediul plăților electronice în cel puțin cinci orașe, în ultimii doi ani.
Caietul de sarcini a fost procurat de 16 companii, însă doar două au depus oferte de participare.
O firmă a fost descalificată, deoarece nu a prezentat toate actele.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei şapte suspecţi riscă până la 10 ani de închisoare şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Intenţia Primăriei Chişinău de a transmite în gestiunea unei companii străine parcările construite din bani publici a provocat un val de nemulţumire atât în rândul unor consilieri locali, cât şi în societate.
Mai mulţi consilieri au acuzat conducerea Primăriei de semnarea unui contract păgubos şi au sugerat existenţa unor scheme de corupţie, dar fără a prezenta dovezi.
Pe de altă parte, nemulţumirea cetăţenilor, în special al celor care comentau pe reţelele de socializare, era că Primăria cheltuieşte bani publici pentru amenajarea parcărilor, iar majoritatea veniturilor din administrare va fi încasată de o firmă privată, din străinătate.
Conform contractului, în bugetul local vor ajunge doar 10 la sută din venituri. Populația mai acuză tarife exagerate pentru parcare.
De exemplu, pentru a parca în centrul oraşului, tariful este de 15 lei pentru o oră.
Iar persoanele care vor dori să deţină un loc de parcare permanent, vor trebui să achite o taxă de 500 de lei anual.
În cazul în care vor solicita un al doilea loc, taxa va creşte de cinci ori şi va constitui 2500 de lei.
Ca urmare a acestor acuzaţii, Centrul Național Anticorupție a anunţat, la începutul lunii aprilie, că a inițiat o cauză penală pe cazul contractului semnat de Primărie și o companie din Austria.
Potrivit proiectului, în Chișinău urmează să fie cel puţin 160.000 de locuri de parcare.
Actualitate
- Încă o persoană a fost REȚINUTĂ de CNA în dosarul fraudelor bancare
- Viceprimarul Grozavu şi şeful Direcţiei transport, REŢINUŢI. Percheziţiile în dosarul parcărilor continuă
- Un om de afaceri, suspectat că ar fi complice la licitaţia pentru amenajarea parcărilor cu plată, REŢINUT
- DOSARUL PARCĂRILOR CU PLATĂ: Importanţi funcţionari municipali au ajuns în izolatorul CNA. Cine sunt aceştia
- DOSARUL PARCĂRILOR CU PLATĂ. CNA: Şapte persoane reţinute. Mai multe urmează să fie audiate
- Nume sonor în dosarul parcărilor cu plată. Milionarul Alexandru Pincevschi, reţinut de CNA