Dosarul privind concesionarea Aeroportului va ajunge în scurt timp, în instanţă
După întrunire, Maia Sandu a declarat că dosarul concesionării Aeroportului Chişinău va ajunge, în scurt timp, în instanţă.
„Nu s-a prea întâmplat nimic pe acest dosar, nu au fost şedinţe. Au fost planificate şedinţe, dar ele au fost amânate din cauza covidului. Pentru noi e un pic ciudat acest lucru, totuşi este un dosar de interes naţional, un dosar răsunător şi, în pofida pandemiei, cred că instanţele de judecată ar fi trebuit să-şi facă timp”, a declarat preşedintele Maia Sandu într-o conferinţă de presă după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, care a avut loc vineri la Președinție.
Contractul de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău a fost semnat de compania "Avia Invest" în 30 august 2013 pentru o perioadă de 49 de ani.
Vara trecută, Agenţia Proprietăţii Publice a cerut rezilierea contractului pe motiv că "Avia Invest" nu ar fi îndeplinit obligațiile contractuale de edificare a obiectivelor stabilite în programul investițional, lucru negat de companie.
După o lună, gestionarul Aeroportului a anunţat despre decizia Curţii de Arbitraj de la Stockholm de îngheţare a procedurii de reziliere a contractului de concesiune.