Dosarul "Unibank". Patru persoane din fosta conducere, reţinute şi puse sub învinuire oficială
Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea şi punerea oficială sub învinuire a patru persoane din fosta conducere a Băncii Comerciale "Unibank" pentru încălcarea regulilor de creditare, gestionarea defectuoasă şi frauduloasă a băncii şi escrocherie în proporţii deosebit de mari.
Printre persoanele reţinute şi puse sub învinuire figurează fostul preşedinte, şeful-adjunct al direcţiei trezorerie, şefa secţiei verificare a riscurilor de creditare şi un membru al comitetului de creditare ai BC "Unibank".
Toţi patru sunt învinuiţi că, în intervalul anilor 2013 – 2014 ar fi acoradat mai multor agenţi economici patru credite neperformante în sumă totală de 16 milioane dolari şi 15 milioane euro.
Ca urmare a acţiunilor ilegale ale învinuiţilor instituţia bancară a fost prejudiciată în proporţii deosebit de mari, iar la finele anului 2014 a fost instituit regimul de administrare specială la respectiva bancă.
În prezent, fostul preşedinte al BC "Unibank" este cercetat în stare de arest la domiciliu, în privinţa celorlalţi învinuiţi, care au conlucrat cu procurorii – au fost aplicate măsuri nonprivative de libertate.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, învinuiţii riscă pînă la 15 ani închisoare.
Social
- Cercetaţi după gratii! Decizia magistraţilor în cazul inspectorilor de patrulare reţinuţi pentru mită
- Aveau un comportament suspect şi se încurcau în declaraţii. Trei bărbaţi, REŢINUŢI (VIDEO)
- Lupta împotriva drogurilor continuă. Poliţia a efectuat peste 30 de percheziţii. Şase persoane, ARESTATE
- ÎNCĂTUŞAŢI de poliţişti. Ce făceau doi indivizi în curtea unui bloc de locuit din sectorul Buiucani (VIDEO)
- HOŢI CU GHINION! S-au răsturnat cu mașina, iar polițiștii au găsit mai multe bunuri furate asupra lor
- Un şomer şi un programator din Capitală, REŢINUŢI pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ