Două cazuri noi de COVID-19, confirmate în România. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 11
Două cazuri noi de COVID - 19, au fost confirmate în România, numărul îmbolnăvirilor, ridicându-se la 11. Ultimele victime sunt două adolescente, de 15 şi, respectiv 16 ani şi au fost internate într-un spital din Timişoara. Una dintre ele este colegă cu tânărul testat pozitiv acum câteva zile. Şcoala în care copiii studiază a fost închisă pentru 14 zile. Cealaltă victimă a revenit recent din Italia.
Pe măsură ce virusul accelerează, autorităţile de la Bucureşti sporesc măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Cinci dintre cele 35 de termoscanere promise de Ministerul român al Transporturilor au fost instalate în aeroportul Otopeni de la Bucureşti. Astăzi, pasagerilor care au aterizat pe Henri Coandă, din zonele afectate de COVID - 19, li s-a măsurat temperatura şi au fost puşi să completeze o fişă pe propria răspundere.
- Au încercat să afle anume venim, din care regiune.
- Cât a durat toată procedura aceasta?
-Nu-mi dau seama, 5 sau 10 minute.
- Ne-au pus să completăm nişte formulare, că stăm bine, pe răspunderea noastră, pe semnătura noastră.
- Aţi văzut termoscanerele?
- Da, ne-a punctat aici, în frunte. Au verificat şi era bine.
În România, în jur de 12 mii de persoane s-au autoizolat, iar 20 se află în carantină.