Două drone au survolat spaţiul aerian al aeroportul Gatwick din Londra. Acesta şi-a suspendat de urgenţă activitatea
Traficul pe aeroportul Gatwick (GHET-UIC) din Londra, unul dintre cele mai aglomerate din Marea Britanie, este suspendat timp de câteva zile, după ce două drone neidentificate au survolat în mod repetat spaţiul aerian din zonă. Peste 10 mii de pasageri sunt blocaţi în clădirile terminalelor, iar în jur de 100 de mii vor fi nevoiţi să îşi reprogrameze cursele din zilele următoare, potrivit reprezentanţilor aeroportului.
Activitatea nu va fi reluată decât atunci când siguranţa zborurilor va putea fi garantată. Armata britanică a trimis echipament specializat pentru a ajuta anchetatorii. Deocamdată persoanele vinovate de breşa de securitate nu au fost identificate. Potrivit poliţiei, nu e vorba de un atac terorist, dar survolul efectuat de drone a fost intenţionat pentru a perturba traficul aerian.
"Până când vom fi siguri că siguranţa publică nu va mai fi afectată de cei care folosesc drone - şi vreau să precizez că legea a fost încălcată în acest caz - vom face tot ce ţine de noi să îi găsim pe cei responsabili şi să îi aducem în faţa justiţiei", a spus Juliet Parker, poliţistă.
Zeci de poliţişti au fost mobilizaţi pentru localizarea persoanelor care controlează dronele. Toată zona din jurul aeroportului este verificată. Pasagerii sunt nemulţumiţi de situaţia creată şi speră că zborurile vor fi reluate cât mai rapid.
"Eram în avion de aproape 6 ore şi ne-au spus că vom decola în curând, apoi au anulat cursa. Apoi ne-au spus să ne dăm jos din avion", a spus un pasager.
"Nu am mai văzut nicăieri în lume un aeroport care să fie atât de afectat de drone. Acum 18 luni a fost panică pe Gatwick după ce un idiot a pilotat o dronă prea aproape. Aeroportul a fost închis atunci 14 minute şi 5 zboruri au fost redirecţionate - acum situaţia e mult mai gravă", a sublianiat Simon Calder, jurnalist.
Se apropie perioada Crăciunului şi a Anului Nou, când sunt programate peste 700 de zboruri zilnic. Luna decembrie este foarte aglomerată, iar reprezentanţii aeroportului spun că până la sfârşitul anului peste 2 milioane de pasageri vor decola sau ateriza pe Gatwick.
Potrivit legislaţiei britanice, e interzisă folosirea dronelor la o distanţă mai mică de un kilometru de un aeroport şi la o înălţime mai mare de 122 de metri. Persoanele vinovate riscă o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.
- Se anunţă întreruperi de energie electrică. Ce localităţi vor rămâne fără lumină
- Atmosferă de basm pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Ce surprize îi aşteaptă pe cei care vin acasă (FOTOREPORT)
- În Turcia, prin noul aeroport. Toate cursele de pe Ataturk vor fi trimise către noua aerogară începând cu 30 decembrie
- Au uitat un ORGAN UMAN în cală. Un avion din SUA a aterizat de urgenţă