Două drone, deasupra Kremlinului. Moscova acuză Kievul de tentativă de asasinare a lui Putin (VIDEO)
Moscova susține că Ucraina ar fi încercat să atace Kremlinul noaptea trecută cu două drone doar că atacul a fost respins cu succes, conform unui comunicat al serviciului de presă al președitelui Federației Ruse, scrie agenția rusească Tass. Potrivit presei din Rusia, președintele rus nu a avut de suferit.
Din imaginile apărute pe rețele de socializare se poate vedea momentul în care obiecte necunoscute zboară deasupra Pieței Roșii.
„Ca urmare a acțiunilor prompte întreprinse de militari și de serviciile speciale, cu utilizarea sistemelor de radar, dispozitivele au fost scoase din funcțiune. După cădere și împrăștierea fragmentelor, nu au fost înregistrate victime și pagube materiale”, a anunțat Kremlinul.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin a declarat după incident că începând de astăzi este interzisă lansarea dronelor în Moscova, „cu excepția dronelor folosite prin deciziile autorităților publice”