Două familii din sectorul Ciocana au rămas pe drumuri, în urma unui incediu (FOTO)
Sfârşit de săptămână tragic pentru două familii din sectorul Ciocana. Ele au rămas pe drumuri în prag de iarnă, în urma unui incediu. Focul a izbucnit în jurul orei 08:00 dimineaţa, într-o casă de pe strada Plugarilor. Acolo locuia un bărbat singur. Soţia lui s-a stins din viaţă vineri. Flăcările au cuprins şi o anexă a soţilor Pastuh. Familia locuia de jumătate de an în casa unei rude.
"Ce mai avem de făcut, aşteptăm să se lămurească poliţia cu asta", a spus Alexandru Pastuh, locuitor al Capitalei.
Vecinii au fost cei care au alertat pompierii. Ei au tras o sperietură zdravănă:
"Focul s-a aprins lângă gard. Atât de repede s-a aprins tot, că noi scoteam toată apa care era şi ne străduiam să oprim focul, să nu ajungă la casa noastră. Şi acum am emoţii, tare m-am speriat".
"Noi, vecinii, am scos cu toţii furtunurile şi am încercat să stingem focul din toate părţile ca să nu se extindă. Vedeţi că locuinţa lor e în mijloc, în râpă, şi sunt case în jurul ei".
Salvatorii au intervenit cu trei autospeciale şi au reușit localizarea arderii în aproximativ o oră. Focul a transformat în scrum locuinţele oamenilor şi tot ce mai aveau.
"În timpul intervenţiei, angajaţii IGSU au evacuat din casa afectată de flăcări o butelie de gaz, astfel evitând producerea unei explozii", a declarat Liliana Pușcașu, ofiţer de presă la IGSU.
Specialiştii urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.