Două grupări ale insurgenţilor islamişti din nordul Siriei fuzionează
Două importante grupări ale insurgenţilor islamişti implantaţi într-o regiune din nordul Siriei au anunţat duminica aceasta că fuzionează, pentru a-şi întări poziţiile în faţa grupării jihadiste ce controlează zona, informează luni AFP.
"Noi, Ahrar al-Sham şi Nour al-Din al-Zenki anunţăm fuziunea noastră sub numele de Frontul Sirian de Eliberare", au anunţat cele două grupări prezente la frontiera dintre provinciile siriene Alep şi Idleb, scrie Agerpres.ro.
Aceasta din urmă, care este singura din Siria ce se sustrage aproape în totalitate controlului din partea regimului sirian, este controlată în principal de jihadişti din Hayat Tahrir al-Sham, coaliţie dominată de fosta ramură siriană a Al-Qaida.
Această fuziune este legată de ascensiunea în putere a Hayat Tahrir al-Sham în nordul Siriei, potrivit lui Sam Heller, analist al International Crisis Group.
"Este vorba de a constitui o contrapondere la Hayat al-Sham, care pare să pregătească o nouă confruntare cu Zinki", a explicat el pentru AFP. "Zinki şi Ahrar sunt cele două principale facţiuni ale insurgenţilor non-jihadişti din nord, iar Zinki s-a dovedit întotdeauna un obstacol în calea tentativelor Hayat Tahrir al-Sham de a-şi consolida puterea" în acest sector, a adăugat analistul.
Conflictul din Siria s-a soldat până acum cu peste 340.000 de morţi şi a evoluat într-un război complex, implicând numeroşi participanţi.
Opoziţia armată ce luptă împotriva regimului Bashar al-Assad s-a fărâmiţat în numeroase facţiuni, printre care cele mai puţin radicale nu au rezistat la ascensiunea grupărilor jihadiste precum Hayat Tahrir al-Sham.
Externe