Două grupări navale ale NATO efectuează misiuni de supraveghere în Marea Neagră
Două grupări navale ale NATO, din care fac parte şi o fregată şi un dragor maritim românesc, alături de nave britanice şi turceşti, desfăşoară misiuni şi activităţi specifice de supraveghere maritimă în Marea Neagră, scrie Mediafax.ro.
Ambele grupări vor vizita portul Constanţa la sfârşitul acestei săptămâni.
Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, gruparea navală permanentă NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care fac parte fregata românească "Regele Ferdinand", distrugătorul britanic HMS Duncan şi fregata turcească TCG Gaziantep, desfăşoară, în perioada 30 ianuarie - 17 februarie, operaţii de supraveghere maritimă şi la alte misiuni specifice în apele naţionale şi internaţionale ale Mării Negre.
De asemenea, până pe 13 februarie, gruparea navală permanentă NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group), din care face parte şi dragorul maritim Lt. Lupu Dinescu al Forţelor Navale Române, desfăşoară diverse activităţi specifice de supraveghere a traficului maritim în bazinul Mării Negre şi pune în aplicare proceduri standard de operare pentru acest tip de misiuni, împreună cu echipajul navei de cercetare hidrografică multifuncţională HMS Enterprise, din Marea Britanie, şi echipajul vânătorului de mine turcesc TCG Akay.
Începând de joi, 1 februarie, respectiv vineri, 2 februarie, navele celor două grupări navale ale NATO vor face o escală de câteva zile în portul Constanţa, perioadă în care vor fi puse la punct detaliile exerciţiilor care urmează să fie desfăşurate în comun.
De asemenea, reprezentanţi ai celor două grupări şi ai navelor vor efectua vizite oficiale la Comandamentul Flotei şi la autorităţile locale constănţene.
Navele britanice HMS Duncan şi HMS Enterprise vor putea fi vizitate de public sâmbătă, pe timpul staţionării în dana Pasageri a portului Constanţa, în intervalul orar 10.00 - 13.00.
"Odată cu plecarea din port, luni, 5 februarie, cele două nave româneşti, alături de navele britanice şi turceşti, vor acţiona împreună în Marea Neagră, pe durata desfăşurării unor exerciţii ce îşi propun creşterea interoperabilităţii între navele NATO aflate sub comanda unică a grupărilor permanente", au anunţat reprezentanţii SMFN.
Potrivit acestora, pentru creşterea complexităţii exerciţiilor, Forţele Aeriene Române vor acţiona cu două avioane MiG 21 Lancer. După terminarea misiunilor, cele două grupări navale NATO vor vizita porturile Burgas şi Varna iar, apoi, vor fi implicate în exerciţii comune pe mare, alături de nave militare ce aparţin Forţelor Navale ale Bulgariei şi Turciei.
- Rusia vinde Turciei o armă redutabilă, într-o mișcare care îngrijorează aliații NATO
- Jamie Shea: NATO încearcă să ajute Moldova să facă faţă provocărilor războiului informaţional
- Exporturile de arme ale Germaniei au crescut semnificativ sub actualul guvern de mare coaliţie condus de Angela Merkel
- TENSIUNI şi PERICOL! Un avion american de spionaj, interceptat de o aeronavă rusească deasupra Mării Negre