Două luni fără VIZE în UE. Peste 78 de mii de moldoveni au vizitat comunitatea europeană
Mai mult de 78 mii de moldoveni au călătorit în Europa în cele două luni de când Republica Moldova se bucură de regim liberalizat de vize. Mai exact, în perioada 28 aprilie - 25 iunie 2014, la frontiera moldo-română au fost înregistrate 699 223 traversări ale cetăţenilor Republicii Moldova, dintre care la ieșire - 368 261 şi, respectiv, 330 962 – la intrare.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut fluxul s-a majorat cu 8,8 % (642 577 traversări). Din totalul traversărilor ale cetățenilor moldoveni, înregistrat la frontiera moldo-română, 167 051 au fost femei şi 201 210 bărbaţi. La fel, datele statistice ne indică că tinerii, cu vârste cuprinse între 26-35 ani, au fost cei mai mulți care au ales să plece în Uniunea Europeană, numărul acestora constituind 104 393.
În cele 2 luni, de când Republica Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize, 78740 cetățeni moldoveni, deținători de pașapoarte biometrice, au mers în Uniunea Europeană.
Cei mai mulţi moldoveni au ales să treacă hotarul prin punctul de trecere Leușeni, poliţiştii de frontieră înregistrând 24 938 de persoane, fiind urmat de Cahul, prin care au ieşit din ţară 14 079 deţinători de paşapoarte biometrice, iar alţii 10 291 au mers în comunitatea europeană prin punctul de trecere Chişinău Aeroport.
Totodată, 35 498 moldoveni au ieșit din țară, prin punctele de trecere de la frontiera moldo-română și Aeroportul Internațional Chișinău, prezentând la control pașapoarte biometrice noi, care nu conțineau careva vize și nici nu aveau alte documente de călătorie.
Până în prezent, conform informaţiei deţinute la nivelul Poliției de Frontieră, 23 de cetăţeni ai Republicii Moldova, deţinători de paşapoarte biometrice, nu le-a fost permisă intrarea în comunitate pe motiv că nu au îndeplinit condiţiile de intrare în Uniunea Europeană, nu și-au putut argumenta scopul călătorie, iar alții 12 au avut interdicţie de intrare în Europa din cauza încălcărilor anterioare ale legislației.
- Comuniştii se bucură în tăcere de liberalizarea regimului de vize. "Vor călători liber şi după ce vor pierde paşaportul diplomatic"
- Regimul liberalizat de vize a dat startul călătoriilor în UE
- UE pregăteşte o nouă tranşă de MILIOANE pentru implementarea planului privind regimul liberalizat de vize în Moldova