Două manechine care participau la o prezentare de modă s-au luat la bătaie
Podiumul de la o prezentare de modă din oraşul Voronej, din Rusia, s-a transformat într-o adevărată scenă de luptă. Asta, după ce două dintre manechine s-au luat la bătaie, relatează RT.com.
Spre finalul prezentării, una dintre modele s-a lovit-o de o colegă de pe podium, care a reacţionat extrem de violent. Cele două fete s-au îmbrâncit şi s-au lovit, în timp ce colegele lor încercau să le despartă. Manechinele au fost potolite, în cele din urmă, de agenţii de securitate, care asigurau paza evenimentului.
Agenţia de modeling care a organizat prezentarea a spus că, după cearta violentă, fetele s-au sărutat pe obraji şi s-au împăcat". Ambele au primit avertismente verbale din partea organizatorilor. RT.com precizează că incidentul nu este primul scandal în care au fost implicate modele din Rusia. În mai 2010, fosta Miss Rusia, Anna Malova, a fost arestată de un ofiţer sub acoperire al poliţiei din New York pentru posesie de medicamente interzise.