Două miliarde de lei au fost RECUPERATE luna trecută, după fraudarea Băncii de Economii, Unibank şi Băncii Sociale
Până la sfârşitul lunii aprilie, de la cele 3 bănci fraudate au fost recuperate peste 2,2 miliarde de lei.
Datele au fost prezentate de guvernatorul Băncii Naţionale, Octavian Armaşu. Cea mai mare parte din sumă, aproape 45 la sută, adică peste un miliard de lei, a fost încasată prin recuperarea creditelor acordate anterior.
De asemenea, circa 900 de milioane de lei au fost recuperate prin încasări de la credite dubioase.
În acelaşi timp, 12 la sută din încasări au fost obţinute prin valorificarea activelor băncilor aflate în proces de lichidare, cum ar fi imobilele sau mijloacele de transport. Banca Naţională a Moldovei a oferit credite de urgenţă de peste 14 miliarde de lei Băncii de Economii, Unibank şi Băncii Sociale, care ulterior au fost lichidate.
Până acum, în instanţă au ajuns peste 20 de dosare penale pentru devalizarea celor trei bănci, prin acordarea creditelor neperformante.
Printre cei condamnaţi deja se numără fostul premier, Vlad Filat şi raiderul nr.1 din CSI, Veaceslav Platon. Actualul deputat Ilan Şor are o decizie în prima instanţă, însă în cazul lui nu a fost luată o hotărâre definitivă.
Economie
- Peste 55 de miliarde de euro au fost fraudate în Europa printr-o schemă fiscală
- Sute de camioane româneşti au fost folosite în Belgia pentru o FRAUDĂ de 65 DE MILIOANE DE EURO
- Shakira ÎN JUDECATĂ: Va răspunde pentru o fraudă de 14 milioane de euro
- Scandalul Dieselgate: Fostul CEO al Volkswagen ar fi fraudat compania